APUS DE SOARE BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA PDF

Annamaria Pap Apus de soare -de Barbu Stefanescu Delavrancea "Apus de soare", alaturi de "Viforul" si "Luceafarul" face parte din trilogia dramatica, inspirata din istoria Moldovei, in care autorul prezinta momente din domniile voievozilor Stefan cel Mare, Stefanita Voda si Petru Rares. Premiera teatrala a capodoperei dramei nationale a avut loc in Incoronarea lui Bogdan este urmarea a acumularii conflictului treptat intre dorinta lui Stefan cel Mare de a nu muri inainte de a lasa in miini bune tarii si uneltirole boierelor si inrautatirea sanatatii. Exista un conflict dublu-politic-psihologic -fiind prezentat apoi moartea domnitorului.

Author:Gardasar Mezigul
Country:Gambia
Language:English (Spanish)
Genre:Environment
Published (Last):12 January 2005
Pages:272
PDF File Size:16.40 Mb
ePub File Size:15.54 Mb
ISBN:745-4-65746-968-2
Downloads:33742
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Tukree



Sultanica de Barbu Stefanescu Delavrancea D-a stanga Raului Doamnei, razna de satul Domnesti, se vede o casa, alba ca laptele, cu ferestrele incondeiate cu rosu si albastru. Pervazurile usii - curate ca un pahar; prispa din fata - lipita cu pamant galben; pe creasta casei, d-o parte si de alta, scartaie, la fitece bataie de vant, doua limbi de tinichea, asezate pe doua goange cat gagalicea.

Curtea, ingradita cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite si grajd pus la pamant pe patru talpoaie groase. Fusese chiabur raposatul, dar biata Kivuleasa, ramasa singura, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gandul. S-a prapadit cu firea, ca Sultanica ajunsese fata mare.

Dar cand e sa-i mearga rau omului, pe orice-o pune mana sa sparge. De cate ori n-o podideau lacramile pe biata batrana, privind acareturile mari, dar pline de saracie si de pustiu Nu cerea de pomana II E inceputul lui decembrie.

A dat Dumnezeu zapada nemiluita; si cade, cade puzderie marunta si deasa, ca faina la cernut, vanturata de un crivat care te orbeste. Muscelele dorm sub zapada de trei palme. Padurile, in departare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzari si de corcodusi. Vuiet surd sa incovoaie pe dupa dealuri si sa pierde in vai adanci. Cerul e ca lesia. Carduri de corbi, prididite de vant, croncaie, cautand spre paduri. Viscolul sa inteteste. Vartejele trec dintr-un colnic intr-altul.

Raul Doamnei, umflat, curge repede, cu un vajait manios inecat in glasul vantului, si izbeste sloiuri mari de gheata si butuci grosi de meterezele podului.

Arar se vede pui de om trecand prin sat. Partia e acoperita. Abia se zaresc poteci ca de latimea unei lopeti. Cea mai ingrijita leaga carciuma de primarie. Lumini galbui de vapaita joaca prin geamurile catorva case. Vremea rea a amortit satul, indeobste zgomotos. Numai in batatura Hanului Rosu hamaie ragusit doi dulai de caini. Firitiseala nepomenita tine nea Nicola Grecul, cu fruntasii satului, de ziua sa. O data pe an e Sf. Dumnezeu cu mila Dar Sanda ce-o sa zica Trageau chindia de curgea tarana din pod.

Apoi, cand sa mai muia jocul, numai ce-i auzeai pe toti, care mai de care: - Hai sa ne fie de bine, nea Nicola La multi ani cu spor si sanatate Cinstit socru mare Fitecine cu ale lui. La nea Nicola veselie, la altii obide. Unii abia asteapta Ignatul sa-si taie grasunul cat malul, altii abia au malai de gura.

Ca cine a facut lumea, cu desertaciunile ei, la unii tuna si fulgera, iar pe altii ii imbuiba cu norocul, ca pe curcani cu nuci. III Asa intelenise, de pustia de vreme, mai tot satul; si asa, hangiul venetic, bogat putred, sa rasfoia in duhoarea de tuica si vin, pe cand mama Stanca Kivuleasa sta mahnita la gura sobei, mangaindu-si odorul pe obraji. Sultanica atipise cu capul in poala ma-sei. Odaia e deretecata de ti-e drag sa te uiti la ea. Pe pat o scoarta aleasa in fel de fel de migalituri.

Pernele, cu fete de cuadrilat. Pe lacra de sub icoane, doua plapumi groase. Spre rasarit, trei icoane muscalesti, rosii ca para focului. Toti sfintii se aseamana ca doua picaturi de apa. Toti au ochii din trei linii, nasul dintr-una si gura din doua. Cat despre sf. Gheorghe, calare p-un cal cu gatul de cocostarc, tot omoara si nu mai omoara un balaur de pe taramul celalalt. Mai jos de icoane arde candela. Toate cele sfinte sunt inconjurate cu manunchi de busuioc si siminoc, din Vinerea Patimilor, strans legate in vlastar de salcie de la Florii.

Focul palpaie. Cateodata pocneste de-arunca spuza in sus. Una se intinse pe obraz, iar alta ii increti gura. Fata Kivului e cum arar se mai afla sub soare. Chipul ei parc-ar fi zugravit: alb si cu doua rasuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumosi de pica, dar cand ii incrunta, te sperie ca-ntunericul. Parul lins, cu unde albastrui. Sa poarta cu tample. Asa a apucat de la ma-sa, si ma-sa de la ma-sa, obicei adus de pe obarsia Ialomitei, unde nu se stia de creturi si coltisori. Sultanichii ii este draga curatenia ca lumina ochilor, ca chiar de n-ar avea sprancenele trase ca din condei si buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da cu foita si cu muc de lumanare.

Cand merge, salta putin si se mladie. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frange. Multe capete a sucit. Multi ochi au jinduit-o. Sa crape de caldura, nu-si sumete manicutele in fata flacailor. Sa se imbrebeneasca ea cu galbenele si bujori, cu creite si cu ochiu-boului? Nu scrie la dansa asa tiganie. He, arareori, numai ce-o vezi cu cate-o branduse in par, ori cu doi-trei diditei intre betele ce-i incolacesc mijlocul de patru ori.

La sezatori s-a dus o singura data de cand e fata mare, dar de atunci sa nu-i mai pomenesti: "Cui ii arde de zbenguit e saritoare pentru asa treaba". Ca pana se coace dovleacul in soba, cativa flacai dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai saruta de le scot ruji in obraz. Ba unora le ia or betele, or spilca, or naframa, si duminica, la hora, pana sa li le dea, le snopesc o toana pe dupa sura din spatele hanului. Unii mai impelitati numai ce-i auzi: "Sari, cutarita, de sufla in al foc!

Sultanica e leita-poleita raposatului. Cand se aprinde, nu te poti apropia cale d-o postie. Cand vrea ceva, vrea, nu se incurca. De sa manie, nu mai vede inaintea ochilor. A dus-o biata batrana mai mult moarta decat vie acasa. A doua zi, cand s-a dezmeticit s-a vazut pe mama Stanca la capul ei, galbena ca turta de ceara, cu parul alb si ciufulit, cu ochii trasi de durere, a sarit la gatul ei si, fara sa zica nici pis, a inceput s-o sarute si p-o parte si pe alta, pan-a podidit-o un plans d-a muiat un stergar intreg-intregulet.

Unele mai istete din sat au imprastiat zvonul ca ar cam suferi de vrun farmec. De harnica, harnica, n-are cum mai fi! Unde pune mana, Dumnezeu cu mila! Sare din varful stogului si cade ca un fulg. Cand toarce, mananca caierul. De cinstita, nu e obraz mai curat. Cand Ionita Rotarul, om chipes si hazlau, s-a incercat s-o sarute, a sarit parc-ar fi calcat pe coada de sarpe si, in mijlocul flacaimii, i-a strigat: - Mi-as taia obrazul, dar ti-as taia buzele!

IV Ce punea satul in nedumirire, si mai vartos p-ale ce cata nod in papura, e cand apuca lumea in cap si trece noua hotare. Numai ce-o vezi, la revarsatul zorilor, ca o ia rara-rara, prin faneata. Galbena, cu cearcane vinete in jurul ochilor. Merge ce merge, si sa opreste la vrun deal, la vrun parau. Asculta neclintita un ceas, doua.

Vantul bate holdele. Izvoarele dau d-a dura pietricelele din matca si le suna ca pe niste zurgalai auzite din departare.

Apoi culege flori si le azvarla, pana ce i se aprind obrajii si sa trezeste ca dintr-un somn adanc. Ochii ii sclipesc ca otelul invartit la soare.

Joita Baciului ar fi vazut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din crestetul muscelului ce desparte apa Valsanii de Raul Doamnei, privind, ca dusa de pe lume, la roseata apusului. Obosita de ganduri, se intorcea spre casa cu cautatura-n jos, cu un nod in gat, cu gura fripta de sete. Apoi, facand mainile caldaruse, le umplea cu apa rece ca gheata si limpede ca diamantul, pe care s-o arunca in obraji.

N-avea sa scoata capul in lume Sultanica, ea, care, de buna ce era, s-ar fi dat si dumicatul din gura, ca incepeau susuitul si ponoasele.

BICIKLI ELETRE HALALRA PDF

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Este al noulea copil al familiei. Tatal, Stefan Tudorica Albu, este originar din Vrancea. Improprietarit la Sohatu, Ilfov, pleaca de acolo in Bucuresti si devine staroste al carutasilor care transportau cereale la schelele din Giurgiu si Oltenita. Apoi invata sa citeasca si sa scrie cu diaconul Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou.

LYSSNANDETS OCH SEENDETS VILLKOR PDF

Apus de soare, de Barbu Ștefănescu Delavrancea

Sultanica de Barbu Stefanescu Delavrancea D-a stanga Raului Doamnei, razna de satul Domnesti, se vede o casa, alba ca laptele, cu ferestrele incondeiate cu rosu si albastru. Pervazurile usii - curate ca un pahar; prispa din fata - lipita cu pamant galben; pe creasta casei, d-o parte si de alta, scartaie, la fitece bataie de vant, doua limbi de tinichea, asezate pe doua goange cat gagalicea. Curtea, ingradita cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite si grajd pus la pamant pe patru talpoaie groase. Fusese chiabur raposatul, dar biata Kivuleasa, ramasa singura, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gandul. S-a prapadit cu firea, ca Sultanica ajunsese fata mare. Dar cand e sa-i mearga rau omului, pe orice-o pune mana sa sparge.

COMPANIES IN SRIPERUMBUDUR SIPCOT PDF

Barbu Stefanescu Delavrancea

.

Related Articles